Cum stau prețurile în Constanța?
În orașul nostru, arealul Faleză Nord - Trocadero - City Park Mall - Capitol - Delfinariu se situează, în continuare, în fruntea clasamentului zonelor cu cele mai scumpe apartamente – asta în ciuda faptului că prețul mediu solicitat de către vânzători s-a menținut constant trimestrul trecut, la o valoare de 1.440 de euro pe metru pătrat util.
Următoarele două locuri sunt ocupate de Central - Ultracentral - Peninsula (cu un avans trimestrial de 1,4%, până la 1.290 de euro pe metru pătrat) și, respectiv, Tomis III - Dacia - Tomis II - Brotăcei - Tomis I (cu un plus de 0,7%, până la 1.270 de euro pe metru pătrat).
Următoarele două zone din clasament, anume Casa de Cultură - Tomis Plus și Tomis Nord - Inel II - Inel I - Primo – Far își dispută o poziție de egalitate în ceea ce privește prețul mediu solicitat de către vânzători, respectiv 1.250 de euro pe metru pătrat – cea dintâi după un avans de 1,1%, iar cea de-a doua, dimpotrivă, după o scădere de 0,2%.
Topul orașelor cu cele mai mari prețuri raportate la vânzări
În ciuda evoluțiilor contrastante consemnate trimestrul trecut, cele opt centre regionale cu prețuri medii de peste 1.000 de euro pe metru pătrat util pe segmentul apartamentelor (noi și vechi) și-au menținut pozițiile în clasament. Astfel, Cluj-Napoca ocupă în continuare primul loc (cu o medie de aproximativ 1.800 de euro pe metru pătrat util), orașul de pe Someș fiind urmat de București (cu 1.440 de euro pe metru pătrat), Timișoara (1.270 de euro pe metru pătrat), Constanța (1.240 de euro pe metru pătrat), Brașov (1.200 de euro pe metru pătrat), Craiova (1.170 de euro pe metru pătrat), Iași (1.070 de euro pe metru pătrat) și, respectiv, Oradea (cu 1.040 de euro pe metru pătrat).
Cererea rezidențială de apartamente și case în 2020 la nivel național
În toate marile centre regionale ale țării, interesul pentru apartamente și case disponibile spre vânzare a atins punctul minim în aprilie – fapt absolut firesc, dat fiind că această lună a fost petrecută întegral sub imperiul stării de urgență. Cel mai scăzut nivel al cererii, respectiv ușor sub 30% din totalul consemnat în luna ianuarie, a fost consemnat în Cluj-Napoca, în vreme ce Timișoara, Iașiul și Brașovul s-au situat între 30% și 40%, iar Bucureștiul și Constanța, între 40% și 50%.
În luna mai, când restricțiile de circulație au fost înlăturate, interesul pentru casele și apartamentele disponibile spre vânzare s-a majorat vizibil în toate centrele regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro și Analize Imobiliare, Bucureștiul apropiindu-se, în ultima lună de primăvară, de 80% din nivelul consemnat la început de an.
La nivelul lunii septembrie, Capitala recuperase aproximativ 85% din volumul inițial al cererii, în vreme ce Timișoara se situa la puțin peste 80%, Brașovul, Iașiul și Constanța depășeau pragul de 70%, iar Cluj-Napoca ajungea la aproape 65%.
Sursa: analizeimobiliare.ro
Cum a fost piata imobiliara constanteana in 2020?
15-01-2021