Căutăm Manager Administrativ care să ne ajute să dezvoltăm Suportul Administrativ/Organizatoric al companiei și să creștem performanțele echipei de vânzări.
Vrem ca în următorii 10 ani să extindem aria de deservire a companiei noastre și în orașele mari din țară, astfel încât să avem clienți fericiți și în alte zone ale țării. Suntem una dintre cele mai importante companii imobiliare din Constanța. Furnizăm servicii imobiliare structurate pe nevoile clienților din segmentul rezidențial.
În urmă cu 12 ani am fost pionierii care au implementat un nivel superior de servicii din industria imobiliară, reprezentarea exclusivă a unei singure părți într-o tranzacție imobiliară. Suntem bucuroși să facem parte din membrii fondatori ai Asociației de Standarde și Etică Imobiliară din Constanța, Asociația Profesională a Agențior din România, membrii ai Sistemului de Listare Multiplă, membrii internaționali ai National Association of Realtors. Ne mândrim cu faptul că participăm activ, zilnic, la o lume imobiliară mai bună.
Pe postul de Manager Administrativ vei fi responsabil de 3 obiective importante:
1. Coordonarea activității de suport organizațional/administrativ. Prin gestionarea activităților tipice de birou, relaționarea cu furnizori și conecși ai companiei.
2. Creșterea echipei de vânzări. Prin inducerea oamenilor noi în companie și susținerea lor către activitatea de bază: vânzările.
3. Marketingul proprietăților imobiliare și Relații Clienți. Prin expunerea proprietăților pe canalele de promovare folosite de companie și prin gestionarea realațiilor cu potențialii clienți.
Pe lângă obiectivele trimestriale, vei avea un set de responsabilități pe care să le realizezi de exemplu:
În companie avem cinci Valori după care ne ghidăm:
Dacă ți-a plăcut ce ai citit însă nu ești tu omul potrivit pentru noi, ai șansa să câștigi 100 Euro premiu dacă ne recomanzi persoana potrivită. Tot ce ai de făcut este să trimiți acest anunț către oameni pe care îi consideri potriviți, iar dacă trec de interviu și perioada de probă, atunci te așteptăm să-ți ridici premiul.
Însă, dacă consideri că ești omul potrivit care să ne ajute să ne extindem național, că poți îndeplini responsabilitățile și că ți se potrivesc Valorile noastre abia așteptăm să auzim cu tine!
Dă click pe link-ul atașat mai jos și completează formularul de aplicare. În maxim 48h vei primi un răspuns dacă te califici pentru un prim interviu scurt în care să ne cunoaștem.
MANAGER VÂNZĂRI
Căutăm Manager Vânzări care să ne ajute să dezvoltăm echipele de vânzări al companiei și să le creștem performanțele.
Vrem ca în următorii 10 ani să extindem aria de deservire a companiei noastre și în orașele mari din țară, astfel încât să avem clienți fericiți și în alte zone ale țării. Suntem una dintre cele mai importante companii imobiliare din Constanța. Furnizăm servicii imobiliare structurate pe nevoile clienților din segmentul rezidențial.
În urmă cu 12 ani am fost pionierii care au implementat un nivel superior de servicii din industria imobiliară, reprezentarea exclusivă a unei singure părți într-o tranzacție imobiliară. Suntem bucuroși să facem parte din membrii fondatori ai Asociației de Standarde și Etică Imobiliară din Constanța, Asociația Profesională a Agențior din România, membrii ai Sistemului de Listare Multiplă, membrii internaționali ai National Association of Realtors. Ne mândrim cu faptul că participăm activ, zilnic, la o lume imobiliară mai bună.
Pe postul de Manager Vânzări vei fi responsabil de 3 obiective importante:
1. Coordonarea activității agenților de vânzări. Prin gestionarea activităților tipice de birou și de teren a acestora, relaționarea cu clienții și colaboratori ai companiei.
2. Creșterea echipei de vânzări și a performanțelor acesteia. Prin inducerea corectă a oamenilor noi în companie și susținerea lor către activitatea de bază: vânzările.
3. Marketingul proprietăților imobiliare și Relații Clienți. Prin expunerea proprietăților pe canalele de promovare folosite de companie și prin gestionarea relațiilor cu potențialii clienți.
Pe lângă obiectivele trimestriale, vei avea un set de responsabilități pe care să le realizezi de exemplu:
În companie avem cinci Valori după care ne ghidăm:
Dacă ți-a plăcut ce ai citit însă nu ești tu omul potrivit pentru noi, ai șansa să câștigi 100 Euro premiu dacă ne recomanzi persoana potrivită. Tot ce ai de făcut este să trimiți acest anunț către oameni pe care îi consideri potriviți, iar dacă trec de interviu și perioada de probă, atunci te așteptăm să-ți ridici premiul.
Însă, dacă consideri că ești omul potrivit care să ne ajute să ne extindem național, că poți îndeplini responsabilitățile și că ți se potrivesc Valorile noastre abia așteptăm să auzim cu tine!
Dă click pe link-ul atașat mai jos și completează formularul de aplicare. În maxim 48h vei primi un răspuns dacă te califici pentru un prim interviu scurt în care să ne cunoaștem.
MANAGER HR&TRAINER
Căutăm Manager HR&Trainer care să ne ajute să recrutăm eficient, să inducem în companie și să pregătim următoarea generație de agenți imobiliari și să contribuie la performanțele echipei de vânzări cu proceduri și procese de lucru structurate.
Pe postul de Manager HR&Trainer vei fi responsabil de 3 obiective importante:
1. Recrutarea și inducerea oamenilor în companie. Prin campanii de recrutare proactive și training
2. Implementarea de metode moderne de recrutare. Prin crearea de elemente și soluții de diferențiere.
3. Pregătirea continuuă a personalului de vânzări și administrativ. Prin traininguri structurate pe nivele de expertiză.